Cartea aceasta m-a lăsat fără cuvinte...
Totuşi găsesc câteva ca să vă povestesc despre istoria Cătălinei Sireţeanu, profesoară de istorie de 80 de ani, care acum la bătrâneţe, a început să scrie într-un jurnal toate ororile copilăriei sale.
Am citit aceste destăinuiri şi în multe momente îmi venea să plâng, nu-mi imaginam că există familii în care copiii sunt urâţi atât de mult de părinţi fără vreun motiv.
Autoarea povesteşte că jurnalul acestei doamne a fost găsit la un spital de către prietena sa care lucrează ca asistentă medicală. Citind şi rămânând impresionată de ceea ce era scris a telefonat-o pe autoare, care este filolog şi i-a spus că ar fi bine de publicat că să citească toţi părinţii.
... Anton şi Florica Sireţeanu, părinţii Cătălinei, se iubeau foarte mult în tinereţe. Anton era din Buiucani, iar Florica dintr-o localiatea din apropiere, dar ambii învăţau la Chişinău. Ei s-au îndrăgostit, au părăsit liceul, s-au ascuns în pădure, unde au trăit aproape o vară şi o toamnă, au zămislit un copil - cel mai mare Pantelimon, pe care părinţii îl iubeau mult. Părinţii celor doi, a lui Anton şi ai Floricăi nu-şi primeau acasă copiii, aşa că au avut de îndurat mai multe chinuri, însă dragostea lor a fost puternică şi au trecut peste toate.
Cătălina îşi începe istoria cu nopatea de 13-14 iulie 1938, când mama sa Florica o născuse pe Varvara, mezina. De atunci începea adevăratul calvar pentru Cătălina. Eroina nu a fost un copil iubit, în carte nu se explică motivul, pentru că nici ea nu-l cunoaşte. Toată viaţa s-a întrebat de ce ? Mai ales mama ei, într-una o lovea şi nici nu-i spunea pe nume, îi zicea : curva dracului sau curvă de pe regiment. Copila o vreme credea că chiar aşa o cheamă, când plecase în clasa întâi şi profesoara a întrebat-o cum te se numeşte ea a spus: Curva, aşa îmi spune!
Cătălina avea vreo 4-5 ani când era pusă la cele mai grele munci: să umple bacuri cu apă, să aibă grijă de grădină, să pregătească mâncare, iar sora ei, Varvara, când veneau părinţii ieşea la poartă şi cu nişte lacrimi de crocodil spunea părinţilor că sora sa nu făcuse toată ziua nimic, nu i-a dat nici mâncare, atunci mama o snopea în bătăi cu sapa. Toată viaţa aşa a fost, soră sa mai mică, care era iubită de părinţi făcea intrigi, iar părinţii mereu o credeau şi o pedepseau pe Cătălina.
Cătălina niciodată nu a fost mângâiată, doar bătută, nu a cunoscut nici pe o clipă dragostea şi afecţiunea părintească. Cum e posibil ca într-o familile bine văzută în sat, cu părinţi care toată viaţa s-au iubit enorm ,cu trei copii, doi să fie iubiţi şi crescuţi cu grijă, iar unu atât de dispreţuit?
Ea totuşi tăcea, plângea pe ascuns şi îşi iubea părinţii. Fiind copil nici nu înţelegea comportamentul părinţilor. Ei nici o observau, excepţie în cazul când îi dădeau de lucru sau când Varvara mai inventa ceva. Nici măcar nu îi dădeau să mânânce. Eroina scrie în jurnal că atunci când o născuse pe Varvara, tatăl a plecat în oraş de unde acumpărat salam, şuncă şi colac şi au ospătat împreună cu moaşa, iar pe ea nu au chemat-o. Moaşa a întrebat de ce nu o chemaă şi pe copilă să mănânce, probabil îi e foame, la care mama a zis: Nu te teme, să îi fie foame găsea ceva prin casă. Mama cel mai mult o dispreţuia, cu toate că era copia ei. Îi spunea întruna: să fi ştiu că o voi aduce pe luma pe sora ta nu te năşteam spurcăciune! Oribil!
M-a impresionat şi momentul când povesteşte cum a reacţionat mama ei când a avut prima menstruaţie. A scos afară cămaşa şi chiloţii însângeraţi, le flutura în sus şi striga: Am să-ţi arăt eu ţie, nevastă, curvo...şi tot aşa. Sunt redat multe cazuri când era bătută şi batjocorită de mama ei. Tata, aşa cum spune Cătălina îşi arăta ura indirect. Nici când deja era căsătorită şi avea copil atitudinea lor nu se schimbase. Nici nu doreau să audă de nepot, iar mam sa într-una îl blestema şi îi spunea : să nu aibă noroc în viaţă!
Îmi pare rău că nu am înţeles de ce procedau aşa? De ce urau propriul lor copil? Sângele lor? S-au dus cu acest secret în mormânt părinţii ei. Mama sa înainte de moarte a spus doar că făcea asta la comanda soţului.
E bine că autoarea a publicat manuscrisul, astfel aflăm şi noi trista poveste pe care domna Cătălina a ţinut-o aproape 80 de ani. Abia atunci "a scos gunoiul din casă", aşa cum afirmă
Pe mine m-au cutremurat aceste destăinuiri....
Totuşi găsesc câteva ca să vă povestesc despre istoria Cătălinei Sireţeanu, profesoară de istorie de 80 de ani, care acum la bătrâneţe, a început să scrie într-un jurnal toate ororile copilăriei sale.
Am citit aceste destăinuiri şi în multe momente îmi venea să plâng, nu-mi imaginam că există familii în care copiii sunt urâţi atât de mult de părinţi fără vreun motiv.
Autoarea povesteşte că jurnalul acestei doamne a fost găsit la un spital de către prietena sa care lucrează ca asistentă medicală. Citind şi rămânând impresionată de ceea ce era scris a telefonat-o pe autoare, care este filolog şi i-a spus că ar fi bine de publicat că să citească toţi părinţii.
... Anton şi Florica Sireţeanu, părinţii Cătălinei, se iubeau foarte mult în tinereţe. Anton era din Buiucani, iar Florica dintr-o localiatea din apropiere, dar ambii învăţau la Chişinău. Ei s-au îndrăgostit, au părăsit liceul, s-au ascuns în pădure, unde au trăit aproape o vară şi o toamnă, au zămislit un copil - cel mai mare Pantelimon, pe care părinţii îl iubeau mult. Părinţii celor doi, a lui Anton şi ai Floricăi nu-şi primeau acasă copiii, aşa că au avut de îndurat mai multe chinuri, însă dragostea lor a fost puternică şi au trecut peste toate.
Cătălina îşi începe istoria cu nopatea de 13-14 iulie 1938, când mama sa Florica o născuse pe Varvara, mezina. De atunci începea adevăratul calvar pentru Cătălina. Eroina nu a fost un copil iubit, în carte nu se explică motivul, pentru că nici ea nu-l cunoaşte. Toată viaţa s-a întrebat de ce ? Mai ales mama ei, într-una o lovea şi nici nu-i spunea pe nume, îi zicea : curva dracului sau curvă de pe regiment. Copila o vreme credea că chiar aşa o cheamă, când plecase în clasa întâi şi profesoara a întrebat-o cum te se numeşte ea a spus: Curva, aşa îmi spune!
Cătălina avea vreo 4-5 ani când era pusă la cele mai grele munci: să umple bacuri cu apă, să aibă grijă de grădină, să pregătească mâncare, iar sora ei, Varvara, când veneau părinţii ieşea la poartă şi cu nişte lacrimi de crocodil spunea părinţilor că sora sa nu făcuse toată ziua nimic, nu i-a dat nici mâncare, atunci mama o snopea în bătăi cu sapa. Toată viaţa aşa a fost, soră sa mai mică, care era iubită de părinţi făcea intrigi, iar părinţii mereu o credeau şi o pedepseau pe Cătălina.
Cătălina niciodată nu a fost mângâiată, doar bătută, nu a cunoscut nici pe o clipă dragostea şi afecţiunea părintească. Cum e posibil ca într-o familile bine văzută în sat, cu părinţi care toată viaţa s-au iubit enorm ,cu trei copii, doi să fie iubiţi şi crescuţi cu grijă, iar unu atât de dispreţuit?
Ea totuşi tăcea, plângea pe ascuns şi îşi iubea părinţii. Fiind copil nici nu înţelegea comportamentul părinţilor. Ei nici o observau, excepţie în cazul când îi dădeau de lucru sau când Varvara mai inventa ceva. Nici măcar nu îi dădeau să mânânce. Eroina scrie în jurnal că atunci când o născuse pe Varvara, tatăl a plecat în oraş de unde acumpărat salam, şuncă şi colac şi au ospătat împreună cu moaşa, iar pe ea nu au chemat-o. Moaşa a întrebat de ce nu o chemaă şi pe copilă să mănânce, probabil îi e foame, la care mama a zis: Nu te teme, să îi fie foame găsea ceva prin casă. Mama cel mai mult o dispreţuia, cu toate că era copia ei. Îi spunea întruna: să fi ştiu că o voi aduce pe luma pe sora ta nu te năşteam spurcăciune! Oribil!
M-a impresionat şi momentul când povesteşte cum a reacţionat mama ei când a avut prima menstruaţie. A scos afară cămaşa şi chiloţii însângeraţi, le flutura în sus şi striga: Am să-ţi arăt eu ţie, nevastă, curvo...şi tot aşa. Sunt redat multe cazuri când era bătută şi batjocorită de mama ei. Tata, aşa cum spune Cătălina îşi arăta ura indirect. Nici când deja era căsătorită şi avea copil atitudinea lor nu se schimbase. Nici nu doreau să audă de nepot, iar mam sa într-una îl blestema şi îi spunea : să nu aibă noroc în viaţă!
Îmi pare rău că nu am înţeles de ce procedau aşa? De ce urau propriul lor copil? Sângele lor? S-au dus cu acest secret în mormânt părinţii ei. Mama sa înainte de moarte a spus doar că făcea asta la comanda soţului.
E bine că autoarea a publicat manuscrisul, astfel aflăm şi noi trista poveste pe care domna Cătălina a ţinut-o aproape 80 de ani. Abia atunci "a scos gunoiul din casă", aşa cum afirmă
Pe mine m-au cutremurat aceste destăinuiri....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu