O povestire foarte interesantă „Kaştanka" de Anton Cehov

  Se spune că anume câinele este cel mai bun prieten al omului. Despre prietenia dintre câine şi om au fost scrise poezii, proverbe, povestiri. „Kaştanka” de Anton Cehov este o mică povestire despre destinul unei căţeluşe tinere şi roşcate  pe nume Kaştanka. Ea locuia la Luka Alexandrâci, un tâmplar, căruia îi cam plăcea păhăruţul şi deseori mergea pe stradă aghezmuit. Tâmplarul mai avea un fiu – Fediuşca, care o chinuia pe  Kaştanca, ba o apuca de lăbuţele din spate, ba o punea să meargă în două labe, ba o apuca de coadă. Cel mai mult însă pe căţeluşă o irita atunci când Fediuşca lega o bucată de zahăr pe o aţă i-o dădea să o mănânce, apoi trăgea de aţă şi-i scotea zahărul din stomac. Cu toate aceste chinuri, însă, Kaştanka îşi iubea stăpânii şi era fericită cu ei. Până într-o bună zi...

Într-o zi stăpânul o luă pe Kaştanka cu el şi se rătăcise.  Era deja noapte. Se pomeni în stradă, în întuneric, în frig, flămândă. Aşa ajunse la un nou stăpân – un om foarte bun care o luă în casă. Acolo nu mirosea a vopsea ca la Luka Alexandrâci. Şi masa era mai gustoasă, stăpânul îi dăduse şi pâine, şi caşcaval, şi carne. Apoi, căţeluşa descoperi că acolo mai trăieşte un pisoi, căruia stăpânul îi spunea Fiodor Timofeevici şi un gânsac pe nume Ivan Ivanâci. Pe urmă, Kaşatnka descoperi că prin preajmă mai trăia şi Havronia Ivanovna – o purcică! Căţeluşa noastră nu înţelegea unde nimerise, ce se va întâmpla cu ea.  Avea locuinţă nouă, stăpân nou, şi încă primi şi un nume nou –  Tanti! De un lucru însă era bucuroasă – avea ce mânca, şi încă mâncare împărătească şi dormea la cald.

  În următoarele zile stăpânul făcea repetiţii cu locatarii săi: Havronia Ivanovna stătea în mijlocul încăperii, gânsacul se urcă pe spatele ei, iar motanul pe gânsac! După ce termina dresajul, stăpânul era mort de oboseală. Kaştanka asista  zilnic la aceste repetiţii, dar nu înţelegea mai nimic.

  Dar după o lună veni şi rândul ei să se implice în afacere! Aşa că făcuse nişte scamatorii pe care stăpânul i le  arăta şi le executase foarte bine. Era lăudată că are talent şi era în al noulea cer de fericire. Într-o noapte gânsacul a murit şi toţi erau îndureraţi. Kaştanka se gândea că şi ea într-o noapte va întinde lăbuţele şi va închide ochii pe veci. Dar iată că sosise şi ziua debutului Kaştankăi. Cum Ivan Ivanâci a murit, cineva trebuia să îi ia locul la reprezentări. Şi stăpânul foarte agitat îi spuse că e ava executa toate mişcările gânsacului. Era învăluită de frică şi entuziasm! Mai ales când văzu atâta lume. Nu vroia să-şi decepţioneze stăpânul şi era gata să facă totul cum învăţase, dar iată că din lojă auzi strigătul lui Fediuşca, care o recunoscu. Pe umră o striga şi Luka Alexandrâci. Ea nu se gândi mult şi sărise de pe scaun şi alerga până se pomeni în braţele lui Fediuşca. Era fericită alături de băieţelul care deseori o chinuia şi de stăpânul de la care mirosea a alocool şi care uita de multe ori să îi dea de mâncare. Însă era fericită! Ca prin vis îşi amintea de mesele gustaose, de orele de dresaj, de Ivan Ivanâci, de Fiodor Timofeevici, de omul ce o găzdise atâta timp.

  Povestirea ne dă o lecţie de viaţă importantă – să nu ne lăsăm ademeniţi de lux şi băgăţie, să-i preţuim şi să-i iubim pe cei ce lângă noi în pofida neajunsurilor lor. Cartea o recomand tuturor, chiar dacă este pentru copii.