Nina Neculce - "Baza tuturor lucrurilor frumoase e sufletul"

     Pentru mine doamna Nina Neculce este unul dintre ziariştii-model. De ce? Pentru că e o persoană modestă şi simplă. Pentru că poţi discuta cu dumneaei la nesfârşit. Pentru că articolele ei te ating...

    În prezent,  dna Nina Neculce activează la ziarul Obseravtorul de Nord din Soroca, dar cititorii găsesc „Poveştile adevărate” ale Ninei Neculce şi pe paginile Jurnalului de Chişinău.

-  Dnă Nina Neculce, activaţi de ceva timp la ziarul Obseravtorul de Nord din Soroca, spuneţi-ne cum este să munciţi la un ziar local?

- E la fel cum ai munci şi la unul naţional. Port aceaiaşi responsabilitate pentru cuvântul scris, cum o făceam şi atunci când  scriam pentru „Timpul”, sau cum o fac acum pentru „Jurnal de Chişinău”, unde sunt angajată prin cumul.

- Istoriile dumnevoastră de viaţă sunt aşteptate cu bucurie de cititori, cum găsiţi protagoniştii acestor istorii?

- Mă găsesc ei pe mine. Fie că vin la redacţie, fie că îmi trimit prin poştă caietele cu poveştile lor de viaţă. Nu demult a venit o doamnă la redacţie şi mi-a lăsat vre-o 20 de jurnale sentimentale, în care şi-a  notat timp de 50 de ani trăirile sufleteşti aproape zilnic, o sacoşă de notiţe. Nu exagerez, le-a pus pe toate cu grijă înt-o sacoşă cât un sac. Am mai avut jurnale sentimentale, dar nu într-un volum  atât de mare. Atâtea istorii, atâţea oameni, atâtea necazuri, şi atâtea fericiri trec prin sufletul meu! Cititorii mei îmi dăruiesc atât de mult! Dar să ştiii, Marina, că au priză la cititor şi reportajele şi interviurile pe care le public în Observatorul de Nord, pot  cuprinde mai mult decât într-o poveste adevărată. Tematica de care sunt responsabilă  în redacţie estea cea  culturală. Dar mai scriu  şi din alte domenii.

- Când eraţi mică, visaţi să deveniţi ziaristă, sau aveaţi alte aspiraţii?

-Când eram mică visam  să mă fac învăţătoare, apoi actriţă de teatru, apoi  cântăreaţă. M-am jucat „de-a şcoala” ani în şir cu prietenii de joacă din mahalaua Ponoarelor a satului meu Popeşti, raionul Drochia, am  avut roluri în  piesele de teatru pe care le jucam  la serbările şcolare, am  cântat în cadrul  concursurilor  raionale pentru elevi.

 Cu scrisul  am început-o  din  clasa a V-a. Primul meu articol scris pentru ziar s-a întitulat „O mână de ajutor colhozului” şi l-am trimis la „Tânărul leninist”. Era vorba despre ajutorul pe care l-au dat elevii într-o zi de  primăvară la  strânsul rădăcinelor de porumb. (Pe atunci, probabil nu erau mecanisme ca  să le  adune). La vremea ceea mă visam învăţătoare. Dar îmi plăcea să scriu, şi în anii  următori am început o colaborare strânsă cu ziarul raional „Munca comunistă” din Drochia. Ţineam în  vizor viaţa şcolară cu toate aspectele ei.  În revista pentru elevi „Scânteia  leninistă” am  publict câteva poezii. Prin clasa a opta  am mers în excursie cu  colegii de clasă la redacţia  ziarului raional. Atunci domnul redactor-şef, Leucă  mi-a zis că am toate şansele să devin o bună jurnalistă. Dumnealui mi-a dat imboldul şi m-am pus serios pe colaborare. Am început să colaborez şi cu postul de radio pentru tineret „Orizontul” de la Radio Moldova. Scriind la gazetă şi pregătind relatări pentru radio mi-am cultivat limbajul.  După absolvirea şcolii  am depus actele la  facultatea de jurnalistică a USM, dar n-am acumulat  punctajul necesar pentru a fi admisă. Concurenţa  era mare. În al doilea an  din  anumite motive nu am putut să mă prezint la examenele de intrare şi, abia după doi ani am reuşit. Se întâmpla aceasta în 1975.

- În opinia dvs. care sunt cele mai importante calităţi pe care ar trebui să le deţină un bun ziarist?

- Şi scriitorul, şi jurnalistul, şi cântăreţul, şi grădinarul- toţi suntem o oglindă a timpului nostru. Scrisul trebuie să devină o activitate îndeplinită cu bucurie şi entuziasm. Iar jurnalistul trebuie să-şi facă treaba echidistant, obiectiv, cu  onestitate. E bine ca jurnalistul să  gândească rapid, să fie punctual, să nu se lase intimidat de opinia celorlalţi. Important e  să-şi planifice fiecare lucru, să pună  suflet în tot ce scrie. Pentru că spontanietatea nu întotdeauna e cea mai bună, iar tot ce vine din inimă la inimă ajunge. Jurnalistul trebuie să-şi facă meseria cinstit, fără  să trişeze.

- Ştiu că  sunteţi o persoană apreciată şi iubită de către locuitorii Sorocii, dar pentru dumnevoastră ce reprezintă oraşul Soroca?

-Of, Doamne, Doamne! Totul e relativ  pe lumea asta. Mă bucur de momentul în care sunt, dar mă bucur cu măsură. Ce înseamnă Soroca pentru mine? Mult. Foarte mult. Acest oraş încărcat de istorie, aşezat într-un peisaj minunat, mi-a oferit un vast teren de activitate, pentru că aici se întâpmlă multe  evenimente, dar mai cu seamă evenimente culturale (lansări de carte, vernisajul multor expoziţii,  spectacole, festivaluri).  La Soroca am  avut prilejul să realizezi interviuri cu personalităţi notorii. Printre ei au fost: Marele lingvist al lumii, Eugen Coşeriu, scriitorii Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Ion Druţă, distinsul filolog Gavri Istrate de la Iaşi, interpreţii Gică Petrescu, Dan  Spătaru, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Maria Bieşu, Valeria Peter Predescu. Şirul poate continua, au fost mulţi.

- Cum credeţi care este viitorul mass-mediei locale?

-Trecerea grăbită la noile tehnologii  informaţionale, încet-încet ne  fură cititorul. Dar vreau să fiu optimistă şi să cred că presa locală în formula ei  clasică nu va dispărea. Să nu  vorbesc într-un ceas rău, numărul cititorilor la noi cu fiecare an e în creştere. Cu câteva sute, dar e în creştere. În prezent avem peste opt mii.
- La final, vă rog, un mesaj pentru toţi îndrăgostiţii de artă, cultură şi frumos!

-Să nu uite că baza tuturor lucrurilor frumoase e sufletul. O primăvară  plină  de  emoţii şi gânduri senine tuturor. Gândul bun să ne unească!