Impresii de lectură "Părinți și copii" de I.S.Turgheniev

Cartea m-a impresionat şi să recunosc, uneori, m-a făcut să lăcrimez.

"Părinţi şi copii" e istoria, în general, a două familii, însă, în unele scene apar şi alte câteva personaje. Turgheniev povesteşte viaţa tipică rusească a unor timpuri apuse.
Să le luam pe rând.
Personajele principale sunt: Evghenii Bazarov - un viitor medic, din familie mai modestă, nihilist, care nu acceptă nici un pirincipiu, care critică tot, pentru care dragostea şi oricare alte sentimente sunt prostii, invenţii...şi prietenul şi discipolul său Arkadii Kirsanov - un tânăr ce provine dintr-o familie de boieri, care aprobă convingerile dascălului său, însă, nu e un nihilist atât de convins ca şi primul.
Romanul începe cu sosirea celor doi la moşia lui Arkadie, la părintele său Nikolae Petrovici, care locuia cu Fenecika şi cu care avea şi un copil mic (însă nu era căsătorit) şi cu fratele său Pavel Petrovici.
Iată că am ajuns să vorbesc despre prima familie din acest roman - Kirsanovii, familia lui Arkadie. Mama sa a murit demult, tatăl său, trăia cu Fenecika, o fostă slujnică, cu care avea şi un copil. Sosirea lui Arkadie îl bucura nespus, pentru că avea o realţie specială cu fiul său, însă, îl şi speria din motivul că nu ştia cum va primi Arkadie vestea că are un frate mic. Însă totul a trecut destul de perfect. Arkadie era foarte bucuros, însă credea că Nikolae Petrovici trebuia să se însoare cu slujinica sa. Din această familie mai făcea parte şi unchiul lui Arkadie, Pavel. Acesta avea reputaţia unui om foarte elegant, care mereu era cu mustaţa pieptănată, dat cu cea mai fină apă de colonie. El s-a retras la moşia fratele său după o dragoste neîmplinită în tinereţe.
În vizită la moşie, cei doi tineri au zăbovit ceva vreme, timp în care Bazarov se tot contra, ba chiar se certa cu Pavel Petrovici, Bazarov, criticând totul: felul cum se poartă aristocraţii, ce citesc ei, muzica, literatura, societatea. Se interesa doar de chimie şi de unii autori germani. Bazarov îi lua peste picior pe cei doi bătrâni, spunându-le că sunt nişte bătrâni ramoliţi, rămaşi în urmă. Deja atmosfera asta, când se certau de la orice fleac devenea sufocantă și cei doi tineri, hotărâră să meargă în vizită la o rudă de a lui Arkadie, într-un alt oraş. Acolo, la un bal făcu cunoştinţă cu Anna Sergheevna Odinţova - o văduvă tânără, foarte frumoasă, de care se îndrăgostiră ambii. De aici începe rivalitatea între cei doi prieteni. Văduva se interesa mai mult de Bazarov, iar Arkadie suferea în tăcere. Ea îi invita la moşia sa, unde ei locuiră vreo două săptămâni, timp în care ambii se luptau cu dragostea pentru frumoasa văduvă, mai ales Bazarov, pentru care iubirea era o mare prostie a oamenilor slabi...

Până la urmă, el îi mărturisi sentimentele faţă de ea, dar în felul său, cam dur, şi văduva se speriase. În acest timp, Arkadie încerca sentimente faţă de Katia, sora mai mică a gazdei. După ce îi mărturisi despre dragostea sa, Bazaorv hotărî să plece, Arkadie îl urmă. Plecau deja la moşia lui Evghenii Bazarov.
Aceasta este a doua familie despre care povesteşte Turgheniev. O familie mult mai modestă, tatlă său, Ivan Vasiliveci, fost medic, căuta să îi facă pe plac fiului şi nu vorbea despre "prostii, iar mama sa, îl iubea ca ochii din cap și toată ziua umbla după el să-l mângîie, tocmai ceea ce-l scotea din sărite pe tânăr. Aici atmosfera era mult mai liniștită, nu se certa nimeni, însă, Bazarov, nefiind obișnuit cu dulcegăriile părinților, începu să-și iasă din fire și căută să plece. Părinții erau disperați...
Plecară mai întâi la Odințova, însă ea îi primi destul de rece. După asta s-au dus la moșia lui Kirsanov. Aici pentru puțin timp, certurile au lipsit, însă evenimentele ce au avut loc au fost destul de penibile.
Arkadie, sub un motiv ascuns, pleca la Odințova, chipurile să-i arate niște scrisori de la mama sa, iar Bazarov hotărî să mai stea la moșia prietenului său și să mai facă experimente cu broaștele și cu fel de fel de insecte. În acest timp se apropia de Fenecika, pe care o sărutase în grădină, în văzul lui Pavel Petrovici, care și el avea sentimente față de soția fratelui său.
Pavel îl provocase din acest motiv la un duel. Aici, Pavel Petrovici fu rănit, dar Bazarov, medic fiind, îl vindecase. În acest moment, cei doi au devenit dacă nu prieteni, cel puțin un fel de aliați.
După acest incident, Bazarov își lua lucrurile și pleca acasă, dar trecu mai întâi pe la Odințova. Acolo, îl găsi pe Arkadii, foarte fericit și îndrăgostit...de Katia, pe când Bazarov tot credea că de Anna Sergheevna - femeia pe care o iubea și el. Bazarov îi spuse lui Kirsanov că a duelat cu unchiul său, că pleca pentru totdeauna, că nu mai vrea să fie prieteni, unul din motiv fiind și faptul că ambii iubeau aceiași femeie, așa credea Evghenii, însă, Kirsanov îi ceru mâna lui Katia... Asta nu mai schimba nimic, Bazarov pleca acasă, la bătrânii lui, care erau în al nouălea cer de bucurie! Aici începu să le acrode și lor mai multă atenție, deveni mai îngăduitor, ajuta bolnavii alături de tatăl său. Însă, se înțepa și se molipsi de o boală cumplită, care la scurt timp i-a adus și moartea. Ultimele zile au fost cumplite pentru el, dar și pentru părinții săi, care îl iubeau nespus de mult. Erau distruși, el însă primi moartea cu demnitate. Avuse doar o ultimă dorință, să o vadă pe Odințova ultima dată. Acesta venise să îl vadă pe Omul care m-a iubit.., la scurt timp, în prezența ei, își dăduse ultima suflare. Părinții erau devastați...
La sfârșit, autorul ne povestește despre viața de mai departe a personajelor.
Odințova s-a măritat din interes, Katia și Arkadie au făcut o nuntă frumoasă, în aceiași zi cu tatăl său și cu Fenecika, Pavel Petrovici, se retrase la Dresda, era foarte slab, dar își păstrase
eleganța de odinioară. Katia, născuse un băiețel, Arkadie cu tatăl său se înțelegeau de minune și administrau ferma
Iar "'într-un colț îndepărat al Rusiei, într-un mic cimitir de țară, la un mormânt pe care numai păsările se așează și ciripesc și unde deseori vin doi bătrânei istoviți, care se sprijină anevoie , cad în genunchi și plâng mult", zace Bazarov, cel care desconsidera totul, dar credința e credință și pe cealaltă lume au dreptul toți la odihnă.
Ce-am învățat din acest roman? Nu întâmplător se numește "Părinți și copii". Să ne iubim părinții, să-i acceptăm așa cum sunt, bătrâni și rămași în urmă, săcăitori și prea iubitori, să le acordăm timp, pentru că viața e prea scurtă și prea nedreaptă, se pot usca mai întâi florile tinere...și nu mai reușim să-i mângâiem pe bunii noștri părinți...