Iurie Matei este un nume de referinţă al picturii noastre. Recunoscut şi apreciat atât aici, la noi, cât şi departe de hotarele ţării. Domnul Matei este un adevărat maestru, dar şi o persoană deosebită! Iar eu am avut marele noroc să discut cu el...
- Vă mai amintiţi de prima expoziţie personală, cea de la Colegiul Republican de Arte „Al. Plămădeală” din 1987 ? Ce emoţii aţi trăit atunci ?
- Au fost primele emoții, primele laude. M-am simțit un pic vedetă. Ca recompensă mi-au achitat cheltuielele pentru a merge la Moscova, la expoziția Tineretul Creator. Această expoziție mi-a dat aripi. Am avut noroc de profesori care au știau să mă aprecieze atunci când meritam - Babiuk. Prima expoziție a fost un eveniment la care am simțit ce însemnă să ai succes și să fii apreciat. Un artist trebuie de la început să fie încurajat.
- Dar de prima expoziţie internaţonală ?
- Dar de prima expoziţie internaţonală ?
- Prima expoziţie de talie internaţională a avut loc în Odessa în 1993, într-o galerie privată.
Majoritatea evenimentelor culturale se desfăşoară, aici, în capitală. Dar avem şi în provincii iubitori de artă. Dumnevoastră aţi avut expoziţii şi în regiuni?
Am fost invitat și la Comrat, la Soroca, la Tighina, la Tiraspol, dar nu am fost. Dacă am să plec, voi merge doar din dragoste pentru oameni, pentru admiratori de artă, pentru intelectualii din provincie care nu au posibilitate să vină la Chișinău, nu din interes comercial. Pentru că cei care iubesc arta, din păcate, nu au posibilități materiale. În regiuni e mai greu, deaorece nu prea există săli unde să organizezi expoziţii, nu poți să faci o expoziție în piață sau în stradă. Spre fericirea noastră a tuturor sunt şi acolo oameni care vor să admire o expoziţie.
Sunt prins acum în foarte multe proiecte internaționale și e cam greu. Prioritare sunt acum aceste proiecte. Însă, cei din provincie pot admira creația mea pe internet, evident nu e același lucru ca în cazul când admiri un tablou în original, dar e o posibilitate.
- Activaţi în calitate de pictor-şef la Teatrul Dramatic Rus de Stat A.P.Cehov, cum vă simţiţi printre actori?
- Cu teatrul am o legătură aparte, de mic am îndrăgit teatrul. La 13 ani deja am fost la Teatrul Bolșoi. La Teatrul Cehov activez de trei ani. Actorii sunt oameni speciali.
Lumea teatrului și a filmului, pentru că am activat și în film, e miraculoasă. Din teatru îmi culeg și personajele - cum ar fi Don Juan, interpretat de Vlad Ciobanu, sau Antonio cu Igor Caras. Pe Andrei Porubin l-am pictat în rolul lui Napoleon.Urmează o serie de tablouri cu actori care-mi sunt dragi. Îmi place teatrul. E o lume pe care nu poți cunoaștei din cuvinetele altora, trebuie să vii în sălile de teatru să vezi actorii, repetițiile, specatcolul. Eu am norocul de a-i cunoaște, de a fi printre ei.
- Sunteţi şi profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, cum e relaţia profesor-student? Încercaţi să vă promovaţi studenţii după absolvire?
- Am deja două promoții de pictori. Relaţia cu studenţii nu e de tipul părinte-copil, până la urmă suntem colegi. Mă bucură faptul că am şi studenţi de peste hotare – din Iran, Cipru etc. Aş vrea să organizez pe viitor o expoziţie gen: Iurie Matei şi elevii săi, nu doar în Moldova. Am o invitație în Germania pentru o expoziție cu studențiii. La fel merg împreună cu ei în taberele de creație. Am studenţi foarte buni, care muncesc mult.
Unii dintre ei sunt încadrați și în câteva proiecte teatrale. Două studente au făcut costume pentru Pescărușul lui Cehov, Corina Sărăteanu a făcut și decorul și costumele la o piesă pentru sala mică la Teatrul Național Mihai Eminescu, iar pentru Largul mării, la care lucrez cu regizorul Petru Hadârcă, o altă studentă, Ecaterina Mihalache va fi responsabilă de costume.
- Aveţi şi o colecţie de arlechini şi timbre. De ce anume aceste piese?
- Până a cumpăra aceste păpuși, am pictat o serie de tablouri cu arlechini. Prima păpușă am cumpărat-o în 1999 din Budapesta. Acum am 80 de arlechini din materiale diferite: stofă, porțelan, paitră, ceramică, marmură. Prietenii îmi dăruiesc păpuși arlechini. Timbrele și monedele sunt foarte multe și le țin pentru fiul meu Richard.
Majoritatea evenimentelor culturale se desfăşoară, aici, în capitală. Dar avem şi în provincii iubitori de artă. Dumnevoastră aţi avut expoziţii şi în regiuni?
Am fost invitat și la Comrat, la Soroca, la Tighina, la Tiraspol, dar nu am fost. Dacă am să plec, voi merge doar din dragoste pentru oameni, pentru admiratori de artă, pentru intelectualii din provincie care nu au posibilitate să vină la Chișinău, nu din interes comercial. Pentru că cei care iubesc arta, din păcate, nu au posibilități materiale. În regiuni e mai greu, deaorece nu prea există săli unde să organizezi expoziţii, nu poți să faci o expoziție în piață sau în stradă. Spre fericirea noastră a tuturor sunt şi acolo oameni care vor să admire o expoziţie.
Sunt prins acum în foarte multe proiecte internaționale și e cam greu. Prioritare sunt acum aceste proiecte. Însă, cei din provincie pot admira creația mea pe internet, evident nu e același lucru ca în cazul când admiri un tablou în original, dar e o posibilitate.
- Activaţi în calitate de pictor-şef la Teatrul Dramatic Rus de Stat A.P.Cehov, cum vă simţiţi printre actori?
- Cu teatrul am o legătură aparte, de mic am îndrăgit teatrul. La 13 ani deja am fost la Teatrul Bolșoi. La Teatrul Cehov activez de trei ani. Actorii sunt oameni speciali.
Lumea teatrului și a filmului, pentru că am activat și în film, e miraculoasă. Din teatru îmi culeg și personajele - cum ar fi Don Juan, interpretat de Vlad Ciobanu, sau Antonio cu Igor Caras. Pe Andrei Porubin l-am pictat în rolul lui Napoleon.Urmează o serie de tablouri cu actori care-mi sunt dragi. Îmi place teatrul. E o lume pe care nu poți cunoaștei din cuvinetele altora, trebuie să vii în sălile de teatru să vezi actorii, repetițiile, specatcolul. Eu am norocul de a-i cunoaște, de a fi printre ei.
- Sunteţi şi profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, cum e relaţia profesor-student? Încercaţi să vă promovaţi studenţii după absolvire?
- Am deja două promoții de pictori. Relaţia cu studenţii nu e de tipul părinte-copil, până la urmă suntem colegi. Mă bucură faptul că am şi studenţi de peste hotare – din Iran, Cipru etc. Aş vrea să organizez pe viitor o expoziţie gen: Iurie Matei şi elevii săi, nu doar în Moldova. Am o invitație în Germania pentru o expoziție cu studențiii. La fel merg împreună cu ei în taberele de creație. Am studenţi foarte buni, care muncesc mult.
Unii dintre ei sunt încadrați și în câteva proiecte teatrale. Două studente au făcut costume pentru Pescărușul lui Cehov, Corina Sărăteanu a făcut și decorul și costumele la o piesă pentru sala mică la Teatrul Național Mihai Eminescu, iar pentru Largul mării, la care lucrez cu regizorul Petru Hadârcă, o altă studentă, Ecaterina Mihalache va fi responsabilă de costume.
- Aveţi şi o colecţie de arlechini şi timbre. De ce anume aceste piese?
- Până a cumpăra aceste păpuși, am pictat o serie de tablouri cu arlechini. Prima păpușă am cumpărat-o în 1999 din Budapesta. Acum am 80 de arlechini din materiale diferite: stofă, porțelan, paitră, ceramică, marmură. Prietenii îmi dăruiesc păpuși arlechini. Timbrele și monedele sunt foarte multe și le țin pentru fiul meu Richard.
- Ştiu că fiecare tablou al dvs. vă este drag, dar aveţi unul care vă este mai aproape de suflet?
- Aici pot fi un pic subiectiv, sunt tablouri la care am muncit foarte mult, la altele îmi sunt dragi personajele, de exemplu în cele în care am pictat-o pe mama sau Amintiri din copilărie – un tablou foarte simplu, la care țin. Eu creez tablori care să intre în memoria colectivă. E bine să creem o artă care să dăinuie în timp...
- În familie dumnevoastră a mai pictat cineva?
- Nu, nimeni nu a pictat. Mama era meşteriţă – ţesea prosoape, covoare, broda, iar eu mă jucam cu ţesăturile de diferite culori, asortam culorile, cred că de aici se trage totul. De la mama am moștenit talentul, de la tata simțul umorului. După câteva clase în localitatea de baştină Cazangic, am decis să merg la scoala de pictură pentru copii din Leova, unde am început să studiez pictura minuțios și sistematizat.
De fapt, nu am nici un merit că sunt talentat. E un dar de la Dumnezeu,eu am doar rolul de a transforma acest talent în adevăr.
- Vroiam să mă fac scriitor. Am publicat foarte sporadic poezii în presă. Acum pregătesc o carte de versuri, care sper să apară timp de un an. Vreau să apară și în engleză. Le spun și tinerilor literați să facă traduceri și în engleză, și în germană ca să ne cunoască și cei de peste hotare. Să intrăm într-un circuit de valori mai larg.Noi, pictorii avem prioritate, pictura nu trebuie tradusă.
- Cui aţi dăruit cele mai multe tabluri?
- Feciorului meu Richard. I-am dăruit deja zece tablouri la zilele sale de naştere.
- Sunt mulţi care contestă imaginea femeii în afişe, publicitate, arta contemporană, precum că este prea vulgară. Ce părere aveţi?
- Nu mă deranjează, dar nici o dezaprob. Uneori și femeile sunt de vină că își etalează corpul, frumusețea pe care le-a dat-o Dumnezeu, crezând că asta e valorea lor. În tablourile mele sunt foarte puține femei, doar cele pe care le-am iubit. Frumusețea e superficială, o pot vedea toți. E mult mai dificil să pătrunzi în noblețea,gingășia și inteligența femeiei. Mie îmi plac femeile inteligente. Nu rămân ostatic frumuseții pentru mult timp.
- Susţineţi şi colecţia de cărţi Gloria Spiritum, vă este aproape de suflet şi literatura, aşi vrea să vă întreb care sunt scriitorii îndrăgiţi?
- Sunt mulţi, atât de-ai noştri, cât şi străini. Am crescut cu poveştile lui Creangă, dar şi cu ale lui Andersen, cu Jules Verne și cu Dostoievski, cu Lermontov și Blaga, am citit poezii de Eminescu şi de Puşkin.
Cum vedeți viitorul picturii în țara noastră?
- Avem potențial. La Chișinău e o școală serioasă, bună. Eu am studiat pictura aici, la noi: și școala de pictură pentru copii, și colegiul și Academia. Vom atrage străinii să facă studii de pictură la Chișinău. E regretabil, totuși că în centrele raionale nu mai sunt școlile de pictură pentru copii, ca acum treizeci de ani. Sunt foarte mulți copii la țară care își pierd talentul și aspirațiile. Eu am avut noroc, am găsit atunci o școală de pictură în preajmă. Potențial este, avem și profesori buni. Eu le spun studenților mei: Evitații pe cei care mereu se plâng, preluați din experiența celor puternici.
Eu când merg la expoziții peste hotare nu merg singur, merg alături de Igor Vieru, Constantin Brâncuși, Corneliu Baba, Mihai Grecu. Eu nu sunt singur. Suntem o oaste.
- Şi un mesaj pentru toţi iubitorii de artă
- Să dea Dumnezeu tuturor ințelepciune, să ne facem case frumoase în care să avem obiecte de artă veritabilă. Să lăsăm copiilor o moștenire. Lucrurile materiale se ruginesc, se strică. Arta dăinuie. Să creadă în artiștii noștri, să-i aprecieze. Sunt valoroși și sunt ai noștri.
- Cui aţi dăruit cele mai multe tabluri?
- Feciorului meu Richard. I-am dăruit deja zece tablouri la zilele sale de naştere.
- Sunt mulţi care contestă imaginea femeii în afişe, publicitate, arta contemporană, precum că este prea vulgară. Ce părere aveţi?
- Nu mă deranjează, dar nici o dezaprob. Uneori și femeile sunt de vină că își etalează corpul, frumusețea pe care le-a dat-o Dumnezeu, crezând că asta e valorea lor. În tablourile mele sunt foarte puține femei, doar cele pe care le-am iubit. Frumusețea e superficială, o pot vedea toți. E mult mai dificil să pătrunzi în noblețea,gingășia și inteligența femeiei. Mie îmi plac femeile inteligente. Nu rămân ostatic frumuseții pentru mult timp.
- Susţineţi şi colecţia de cărţi Gloria Spiritum, vă este aproape de suflet şi literatura, aşi vrea să vă întreb care sunt scriitorii îndrăgiţi?
- Sunt mulţi, atât de-ai noştri, cât şi străini. Am crescut cu poveştile lui Creangă, dar şi cu ale lui Andersen, cu Jules Verne și cu Dostoievski, cu Lermontov și Blaga, am citit poezii de Eminescu şi de Puşkin.
Cum vedeți viitorul picturii în țara noastră?
- Avem potențial. La Chișinău e o școală serioasă, bună. Eu am studiat pictura aici, la noi: și școala de pictură pentru copii, și colegiul și Academia. Vom atrage străinii să facă studii de pictură la Chișinău. E regretabil, totuși că în centrele raionale nu mai sunt școlile de pictură pentru copii, ca acum treizeci de ani. Sunt foarte mulți copii la țară care își pierd talentul și aspirațiile. Eu am avut noroc, am găsit atunci o școală de pictură în preajmă. Potențial este, avem și profesori buni. Eu le spun studenților mei: Evitații pe cei care mereu se plâng, preluați din experiența celor puternici.
Eu când merg la expoziții peste hotare nu merg singur, merg alături de Igor Vieru, Constantin Brâncuși, Corneliu Baba, Mihai Grecu. Eu nu sunt singur. Suntem o oaste.
- Şi un mesaj pentru toţi iubitorii de artă
- Să dea Dumnezeu tuturor ințelepciune, să ne facem case frumoase în care să avem obiecte de artă veritabilă. Să lăsăm copiilor o moștenire. Lucrurile materiale se ruginesc, se strică. Arta dăinuie. Să creadă în artiștii noștri, să-i aprecieze. Sunt valoroși și sunt ai noștri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu